Art. 116: Metode de control
Alexandra.caras/ May 13, 2019/ 2019 procedura fiscala
TITLUL VI: Controlul fiscal
CAPITOLUL I: Inspecţia fiscală
Art. 116: Metode de control
(1) Pentru efectuarea inspecţiei fiscale se pot folosi următoarele metode:
a) inspecţia prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor impozabile, documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
b) inspecţia exhaustivă care constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor impozabile, precum şi a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
c) inspecţia electronică, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
(2) Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector.
(3) În cazul efectuării inspecţiei fiscale de către organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se pot aproba metode şi proceduri de sondaj.