Art. 150: Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală

Alexandra.caras/ September 4, 2019/ 2019 procedura fiscala

Sintact.ro

CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central
Art. 150: Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală

(1) Procesele-verbale care stau la baza sesizării organelor de urmărire penală prin care organele fiscale constată situaţii de fapt ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum şi procesele-verbale încheiate la solicitarea organelor de urmărire penală, prin care se evaluează prejudiciul nu sunt acte administrativ fiscale în sensul prezentului cod.
(2) Pe baza proceselor-verbale prevăzute la alin. (1), organul fiscal organizează evidenţa fiscală a sumelor reprezentând prejudiciul înscrise în aceste procese-verbale, distinct de evidenţa creanţelor fiscale.
(3) Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană interesată poate să plătească sumele înscrise în procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pretenţiile organului fiscal înscrise în documentele prin care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
(4) Ori de câte ori, prin actele emise de organele judiciare, rezultă că persoana care a efectuat plata nu datorează sumele achitate, acestea se restituie. În acest caz, dreptul la restituire se naşte la data comunicării actului de către organul judiciar.
(5) Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a) prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central;
b) prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

Share this Post