Art. 192: Cercetarea la faţa locului

Alexandra.caras/ February 8, 2019/ 2019 procedura penala

Sintact.ro

TITLUL IV: Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii
CAPITOLUL VIII: Cercetarea locului faptei şi reconstituirea
Art. 192: Cercetarea la faţa locului

(1) Cercetarea la faţa locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecăţii de către instanţa de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului, precum şi ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele sau cu alte persoane.

Share this Post