Art. 351. - Art. 351: Datoriile comune ale soţilor - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 7 Martie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 351: Datoriile comune ale soţilor
Soţii răspund cu bunurile comune pentru:
a)obligaţiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune;
b)obligaţiile pe care le-au contractat împreună;
c)obligaţiile asumate de oricare dintre soţi pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;
d)repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, de către unul dintre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor.