[layerslider id=”22″]

Art. 68:
Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
(2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.

[layerslider id=”23″]