Art. 71: Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

Alexandra.caras/ January 25, 2019/ 2019 procedura fiscala

Sintact.ro

TITLUL III: Dispoziţii procedurale generale
CAPITOLUL V: Administrarea şi aprecierea probelor
SECŢIUNEA 5: Colaborarea dintre autorităţile publice
Art. 71:
Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

(1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale colaborează cu autorităţile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.
(3) A.N.A.F., în calitate de reprezentant autorizat al Ministerului Finanţelor Publice sau, după caz, al ministrului finanţelor publice, este autoritatea competentă din România pentru efectuarea schimbului de informaţii în scopuri fiscale cu statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene, pentru informaţiile prevăzute de respectivele instrumente juridice de drept internaţional.
(4) Informaţiile se transmit la cererea autorităţii solicitante din statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât statele membre ale Uniunii Europene. Termenele prevăzute la art. 290 pentru transmiterea informaţiilor se aplică şi pentru schimbul de informaţii prevăzut de prezentul articol, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic de drept internaţional sunt prevăzute alte termene.
(5) Toate schimburile de informaţii efectuate în temeiul prezentului articol se realizează cu respectarea Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Share this Post