Art. 859: Obiectul proprietăţii publice. Delimitarea de domeniul privat

alexandra.caras/ May 7, 2020/ 2019 Codul civil

Sintact.ro

TITLUL VI: Proprietatea publică
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 859: Obiectul proprietăţii publice. Delimitarea de domeniul privat

(1)Constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică.
(2)Celelalte bunuri care aparţin statului ori unităţilor administrativ-teritoriale fac parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, însă numai dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.

Share this Post