Aspecte de actualitate privind procedura insolvenţei

alexandra.caras/ August 10, 2020/ Impresii webinarii

Având în vedere că de la adoptarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență au trecut 5 ani de zile, o analiză concretă, teoretică şi practică, a prevederilor acestei legi este una benefică.

În cadrul webinarului au fost prezentate aspectele esenţiale rezultate din aplicarea în practică a prevederilor legale, prin exemple practice şi studii de caz, precum şi soluţii din practica recentă a instanţelor judecătoreşti.

Tematica evenimentului a inclus următoarele puncte de discuție:

⊟ Deschiderea procedurii insolvenţei – controverse şi soluţii
⊟ Desemnarea practicianului în insolvenţă – o problemă mereu discutată
⊟ Tipuri de creanţe în procedura insolvenţei
⊟ Situaţia contractelor de muncă în procedura insolvenţei
⊟ Compatibilitatea dintre procedura insolvenței și Codul de procedura civilă
⊟ Modificările aduse de O.U.G. nr. 88/2018 în materia insolvenței


Printre beneficiile participanților se numără:

⊟ Soluții pentru problemele de aplicare practică a legii
⊟ Cunoașterea modificărilor aduse de O.U.G. nr. 88/2018 în materia insolvenței
⊟ Relevanţa practică a temelor prezentate

Webinarul a supus analizei cele mai importante modificări pe care O.U.G. nr. 88/2018 le aduce în materia insolvenței, prin structurarea acestor modificări astfel:

⊟ modificări cu efecte negative;
⊟ modificări benefice;
⊟ modificări neclare, care pot conduce la soluții contradictorii în practica judiciară.


Trainerul webinarului

Dl Florin Moțiu este:

⊟ Profesor universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara
⊟ Fost judecător la Curtea de Apel din Timișoara
⊟ Formator al Institutului Național al Magistraturii în drept comercial și în cooperare
judiciară europeană în materie civilă și comercială
⊟ Doctor în drept comercial al Universității de Vest din Timişoara din 2005, cu distincţia
Magna cum laude, cu teza Contractele comerciale de intermediere fără reprezentare
⊟ Membru în rețeaua națională de judecători pentru cooperarea judiciară în materie
civilă și comercială
⊟ Director al Revistei Române de Dreptul Afacerilor (RRDA)
⊟ Editor coordonator al colecției Biblioteca Dreptul Insolvenţei
⊟ Editor coordonator al Tratatului practic de insolvență, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014
⊟ Expert din partea României la Grupul de lucru V – Insolvency law, United Nations Commission
on International Trade Law
⊟ Autor a 60 de articole publicate în reviste de specialitate juridică
⊟ Autor și coautor a 34 de lucrări monografice şi cursuri universitare

Webinariile Wolters Kluwer România sunt organizate cu respectarea standardelor europene în domeniul e-learning și au ca suport metode și tehnici avansate de comunicare și predare; Lectorii dețin competență și experiență practică relevantă pentru formare profesională în domeniile vizate.

Vreau abonament
la Webinariile Wolters Kluwer România

Abonează-te la webinariile Wolters Kluwer România: ai acces la webinarul live direct în platforma legislativă Sintact.ro. Tot aici, vei regăsi și înregistrările webinariilor anterioare. Mai mult, îți poți crea folder pe desktopul personal doar cu webinariile.

De asemenea, beneficiezi de indexarea și căutarea disponibile în Sintact.ro, pentru a ajunge mai rapid la rezultatul dorit.

Nu ai cont Sintact.ro? Solicită demo gratuit aici »

Share this Post