„Când eram tânăr fecior” vs „Pușca și cureaua lată”

alexandra.caras/ September 21, 2020/ Articole, Articolul saptamanii

„Când eram tânăr fecior, Eram-n fala munților, Umblam ziua la vânat, Prin codrul verde de brad.”
Așa începe o cunoscută compoziție muzicală. Da, este vorba despre piesa „Pușca și cureaua lată”.

Atunci titlul „Când eram tânăr fecior” aparține unei alte melodii? Haideți să aflăm!
La origine, se spune că piesa a fost un jurnal oral intitulat “Pașca cu cureaua lată”, bazat pe o legendă locală.

Autor: Av. Andreea Ceauş

Mai exact, este istoria unui vânător căruia Regele Carol al II-lea i-a dăruit o pușcă de vânătoare cu lunetă, în anul 1938, pentru că Pașca își dovedise măiestria ca țintaș. Informația a fost obținută de la domnul V.U., în vârstă de 80 de ani, care își amintește că a auzit cântecul mai întâi în august 1946, la nunta unchiului său și apoi la mai multe pereceri în zona Vișeu, Moisei, Sighetu Marmației.

De asemenea, un cercetător, etnomuzicolog și etnocoreolog la Arhiva de Folclor a Academiei Române din Cluj-Napoca, a menționat că „Pușca și cureaua lată” este un cântec vocal de joc, pe o melodie a dansului ROMÂNEȘTE RAR de pe Valea Almașului (Bazinul Feleac-Meseș) și face parte din tipul de dans ÎNVÂRTITĂ RARĂ în ritm aksak, măsura 10/16. Textul original se cânta prin anii 1950 ca un inm al vânătorilor.

Totul a debutat în anul 2009, când S.M. a solicitat Tribunalului Cluj recunoșterea dreptului de autor  asupra operei muzicale „Când eram tânăr fecior” și să se constate că acest drept a fost încălcat de către pârâți prin reproducerea, editarea și difuzarea acestei opere sub denumirea „Pușca și cureaua lată”.

Reclamantul S.M. a arătat că și-a înregistrat la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Asociația pentru Drepturi de Autor, opera muzicală  „Când eram tânăr fecior”, declarând că anul creației este 2002, fiind înscris cu același titlu și în Registrul Național al Fonogramelor.

În Registrul Național al Fonogramelor era înscris și pârâtul I.T., însă cu titlul „Pușca și cureaua lată”.

Ținând cont de probele administrate, prin sentința civilă nr. 948 din 11 noiembrie 2010, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, considerând că melodia “Când eram tânăr fecior” nu intră în categoria operelor care pot să constituie obiect al dreptului de autor, în sensul art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, întrucât nu constituie o operă originală de creație intelectuală, ci este doar o variantă personalizată de către reclamant a unui cântec care aparține folclorului. Si piesa pârâților, „Pușca și cureaua lată”, reprezintă tot o variantă a aceluiași produs cultural folcloric.

Instanța a reținut că înregistrările în Registrul Național al Fonogramelor nu constituie mijloace de probă pentru dovedirea dreptului de autor al părților asupra celor două titluri, întrucât, potrivit art. 4 din O.G. nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Republicată, înregistrarea sau înscrierea nu este constitutivă de drepturi de autor ori de drepturi conexe. [1]

Astfel, atât reclamantul, cât și pârâții sunt titularii unor drepturi conexe dreptului de autor, drepturi care se întind doar asupra propriilor variante personalizate ale unui cântec care aparține folclorului, fără a se putea vorbi de încălcarea de către vreunul dintre  artiștii interpreți a drepturilor celuilalt. Fiecare interpretare se bucură de elemente de originalitate ce o disting de cealaltă.

Reclamantul a declarat apel, acesta fiind respins ca nefondat prin Decizia nr. 36 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Cluj.

Instanța de apel a concluzionat că cele două melodii, respectiv cea interpretată de reclamant, ca și cea interpretată de pârâți, au o origine folclorică, care poate fi dedusă din cadență, turnurile melodiei și ritmul aksak, specific anumitor zone ale Transilvaniei, întâlnit în numeroase cântece de joc. Fiind o operă ce are o sursă folclorică, aceasta nu se bucură de protecția oferită de art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996 [2].

Rândurile melodice (ce corespund unui vers) sunt diferite, în cazul strofelor, primele două total diferite și ultimele două prezentând asemănări, în timp ce refrenul diferă, orchestrația muzicală fiind, la rândul ei, diferită, cele două melodii fiind variante diferite ale aceluiași tip de melodie, o variantă melodică presupunând și elemente de asemănare sau chiar identitate cu alta, fără ca acestea (în mod necesar) să-i răpească originalitatea.

Referitor la versuri, s-a constatat că textul este unul simplificat față de cel ce se cânta în anul 1950 și nu prezintă elemente de originalitate care să-i asigure protecția corespunzătoare.

Împotriva deciziei menționate, reclamantul S.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 vechiul C.proc. civ.

Poate fi protejat folclorul prin intermediul Legii nr. 8/1996? Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a precizat că este dificil de stabilit acest lucru prin raportare la Legea nr. 8/1996 întrucât paternitatea operelor susceptibile de protecție trebuie să poată fi stabilită cu certitudine, or, în cazul folclorului nu este posibilă o asemenea identificare, deoarece conține creații impersonale, aparținând unei colectivități mai restrânse ori mai extinse, transmise și prelucrate prin „șlefuire” din generație în generație.

Cu toate acestea, folclorul nu poate rămâne în afara oricărei protecții. Astfel, chiar dacă că nu se poate vorbi despre o protecție a elementelor de expresie culturală tradițională prin intermediul dreptului de autor, trebuie recunoscută o formă de protecție sui generis a acestora prin includerea lor în patrimoniul cultural imaterial.

„Expresiile culturale tradiționale” sunt definite în cuprinsul Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial ca reprezentând forme de manifestare ale creativității umane cu exprimare materială, orală, muzicală etc., în care se încadrează, fără îndoială, folclorul.

Proprietatea asupra elementelor de expresie culturală tradițională se exercită în mod colectiv și este inalienabilă, fiind imposibilă o apropriere a acestor elemente prin intermediul dreptului de autor, atât de către indivizii care aparțin comunității în cadrul căreia au fost create, cât și de către terți. [3]

Poate intra sub incidența Legii nr. 8/1996 acea operă care a fost creată având la bază un element de expresie culturală tradițională, cu condiția originalității, adică a îndepărtării suficiente de la sursa originară pentru a fi identificabilă amprenta personalității creatoare a autorului.

Astfel, prin Decizia nr. 597 din 8 februarie 2013 [4],  ICCJ a respins recursul reținând că nu poate fi invocat un drept de autor asupra unei compoziții muzicale a cărei melodie are origine folclorică și ale cărei versuri reprezintă o prelucrare simplificată a unui imn vânătoresc de origine folclorică, neavând elemente de originalitate și care deci nu reprezintă o operă originală, în sensul art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996.

Articolul a fost documentat de către Av. Andreea Ceauș prin intermediul platformei Sintact.ro 

Dacă nu ai deja un cont Sintact.ro, solicită acces gratuit » aici

[1] Potrivit art. 4 din O.G. nr. 25/2006,  înregistrarea sau înscrierea în registrele naţionale prevăzute la art. 3 este obligatorie şi se efectuează pe propria răspundere a persoanelor fizice sau juridice. Înregistrarea sau înscrierea nu este constitutivă de drepturi de autor ori de drepturi conexe.”

[2] Potrivit art. 7 lit. c) din Legea nr. 8/1996, „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: c)compoziţiile muzicale cu sau fără text”.

[3] La art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/2008 se arată că „Prezenta lege nu poate fi folosită, în întregime sau în parte, de nicio persoană fizică ori juridică pentru a obţine protecţia unui element al patrimoniului cultural imaterial prin intermediul actelor normative care reglementează proprietatea industrială sau dreptul de autor.”

De asemenea, a se vedea și art. 4 din Legea nr. 26/2008 în cuprinsul căruia sunt enumerate principalele caracteristici ale patrimoniului cultural imaterial.

[4] Înalta Curte de Casație și Justiție, Buletinul jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2013, Editura C.H.Beck, București, 2014.

Share this Post