Consecinţele nerespectării normelor referitoare la publicitate şi opozabilitate

Ionut tirdel lege 5/ November 8, 2018/ 1 Reviste/ 0 comments

Prof. univ. dr. DAN CHIRICĂ

Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

Les conséquences du non-respect des normes concernant la publicité et l’opposabilité

Résumé

L’étude commence par l’inclusion des notions de relativité et d’opposabilité. La premiere notion se réfere aux effets entre les parties du contrat, pendant que la deuxieme notion se réfere a l’obligation des tiers de ne pas porter atteinte aux situations juridiques qui existent suite la conclusion du contrat. L’opposabilité est réalisée par la mise en Oeuvre des formes de publicité prévues par la loi. Il y a aussi des formes de publicité qui vont au-dela de l’opposabilité. La sanction spécifique au manquement des formes de publicité est l’inopposabilité. L’inopposabilité n’est pas confondue avec d’autres sanctions de droit civil. Cette spécificité ressort de deux situations juridiques complexes. La premiere situation est celle apparue suite la conclusion d’un acte juridique par une personne au nom et pour le compte d’une autre personne sans aucune autorisation ou en dépassant les limites de l’autorisation reçue. La deuxieme situation est celle d’une décision de justice de partage d’un immeuble étant le bien commun survenu entre deux ex-conjoints, dans le cas ou ni l’action en justice n’a été enregistré dans le registre foncier, ni la décision de séparation n’a été enregistrée dans le registre foncier, et la prescription extinctive de l’exécution forcée du jugement de partage est survenue entre-temps.

Mots-clés: parties; relativité; tiers; opposabilité; inopposabilité.

Consequences of non-compliance with the rules related to publicity and enforceability

Abstract

This study starts by including the definitions of relativity and enforceability. The first definition refers to the effects between the parties to the agreement, while the second refers to the third parties’ obligation not to prejudice the legal relationships arisen from the conclusion of the agreement. Enforceability shall be performed by fulfilling the forms of publicity provided for by law. There are also forms of publicity that transcend enforceability. The sanction specific to the non-fulfillment of the forms of publicity shall be unenforceability. Unenforceability shall not be confused with other sanctions of civil law. This specificity is depicted in two complex legal situations. The first is the situation occurred following the conclusion of a legal deed by a person in the name and on behalf of another person without being authorized to this end or by exceeding the limits of his or her authority given. The second is the situation of a court ruling related to the partition of a building being a common asset between two ex-spouses, in the case where neither the lawsuit has been recorded in the land book, nor the judgment for partition has been registered in the land book, and the limitation of the enforcement of the judgment for partition has occurred meanwhile.

Keywords: parties; relativity; third parties; enforceability; unenforceability.

I. Relativitatea şi opozabilitatea

1. Art. 1.280 C. civ. enunţă în termeni expreşi principiul bine cunoscut al efectelor relative ale contractului, potrivit căruia acesta “produce efecte numai între părţi, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Prin urmare, terţii, aşa-zişii penitus extranei, care nu sunt parte într-un anume contract, nu pot fi nici creditori, adică beneficiari ai drepturilor derivând din acel contract, dar nici debitori, adică obligaţi printr-un asemenea act. Aceasta nu înseamnă însă nicidecum că pentru terţi un contract încheiat de alte persoane ar fi ceva fără niciun fel de semnificaţie. Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 1.281 C. civ., “Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”.

2. În esenţă, aşadar, în sensul dispoziţiilor art. 1.281 teza I C. civ., opozabilitatea invocată de părţi faţă de terţi pune în discuţie “îndatorirea generală de a nu aduce atingere situaţiei juridice create prin contract”, în vreme ce “relativitatea efectelor contractului presupune faptul că terţii nu pot fi ţinuţi de obligaţiile concrete create prin contract prin voinţa părţilor”1. Prin urmare, bunăoară, ca să dăm un exemplu, pe de o parte, dreptul de proprietate dobândit de un cumpărător de la un vânzător nu poate fi nesocotit în niciun fel de terţi, aceştia fiind obligaţi să respecte această realitate socială, abţinându-se de la orice act sau fapt care l-ar putea leza pe cumpărător (obligaţie de a nu face), iar, pe de altă parte, terţii nu pot fi ţinuţi la executarea obligaţiilor care decurg din contractul de vânzare pentru părţile contractante, aşa cum ar fi, bunăoară, obligaţia de predare a lucrului vândut, de garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, din partea vânzătorului, sau obligaţia de plată a preţului, din partea cumpărătorului.

Nu numai în cazul contractelor translative de proprietate, care este un drept opozabil erga omnes, terţii sunt obligaţi să respecte situaţiile create ca urmare a încheierii lor, ci în cazul oricărui alt contract. Astfel, de exemplu, într-o speţă, pe temeiul principiului opozabilităţii contractului terţilor, Casaţia franceză a dat câştig de cauză reclamantului locatar beneficiar al unei clauze de exclusivitate în privinţa activităţii sale comerciale desfăşurate în imobilul închiriat, care a solicitat obligarea locatorului să facă tot ceea ce este necesar pentru ca un alt locatar, care a contractat ulterior, să respecte clauza mai sus menţionată, chiar dacă acesta din urmă nu a fost parte la contractul invocat de reclamant şi nu a avut cunoştinţă de clauza de exclusivitate2. De asemenea, s-a reţinut responsabilitatea pe temei delictual a terţului (daune-interese) care, în cunoştinţă de cauză, s-a făcut complice la încălcarea unui contract de către una dintre părţi, aşa cum a fost cazul celui care a angajat un salariat al cărui contract cu un alt angajator nu era încă expirat, cazul celui care a contractat cu promitentul nesocotind drepturile beneficiarului unei promisiuni de vânzare sau al unui pact de preferinţă3 ori cazul terţului angrosist care, în cunoştinţă de cauză, contractează cu comerciantul cu amănuntul care avea o convenţie de aprovizionare exclusivă încheiată cu un alt angrosist4.

3. Nu mai puţin însă, în sensul dispoziţiilor art. 1.281 teza a II-a C. civ., opozabilitatea poate fi invocată şi în sens invers, de către terţi faţă de părţi, permiţând celor dintâi de a se “prevala de efectele contractului” faţă de cei de al doilea, însă “fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”. Din această perspectivă, trei sunt posibilităţile pe care le are la dispoziţie terţul:

– să folosească contractul ca un mijloc de probă, pentru dovedirea unor stări de fapt care rezultă din cuprinsul său;

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*