Despre diviziunea datoriilor

Ionut tirdel lege 5/ November 9, 2018/ 1 Reviste/ 0 comments

Eug. Emmanuel

Doctor în drept din Paris – Avocat

Atât în dreptul francez (art. 1220 C. civ.), cât şi în dreptul român (art. 1060 C. civ.), legiuitorul a consacrat principiul diviziunii datoriilor de plin drept prin moartea autorilor lor.

Acest principiu care ne vine din dreptul roman1 a fost păstrat în legislaţia noastră cu toate că concepţia naţiunei de succesiune s’a modificat cu totul dela romani la noi.

Scopul pe care ni’l propunem prin această notă, este să dovedim că dată fiind legislaţia actuală, existenţa principiului diviziunei datoriilor e dezastroasă şi ar fi de dorit ca acest principiu să dispară cât mai curând din legislaţia noastră.

Ca să ne ajungem scopul vom întrebuinţa raţionamentul cel mai sigur arătând că diviziunea datoriilor duce la situaţiuni imposibile atât în drept cât şi în echitate.

Să ilustrăm printr’un exemplu una din cele mau caracteristice din aceste situaţiuni.

O persoană încetează din viaţă lăsând succesiunea sa compusă dintr’un activ de un milion şi un pasiv de 10.000 lei datorit unui singur creditor. Drept succesor admitem 4 copii, dintre cari unu nu numai absolut insolvabil, dar venind la succesie scăzând valoarea bunurilor ce a luat în timpul vieţei autorului lui, valoare care o admitem egală cu întreaga parte ce i se cuvine în acea succesiune (art. 764 c. civ.). Dat fiind principiul art. 1060 din C. civ., creditorul prin faptul însuşi a încetărei din viaţă a debitorului său îşi pierde acţiunea sa unică şi rămâne în schimb cu atâtea creanţe deosebite câţi moştenitori rămân2.

In speţa noastră creditorul pentru suma de lei 10.000 în schimbul acţiunei sale unici se pomeneşte cu 4 acţiuni diferite, îndreptate fiecare în contra unui alt erede şi în valoare individuală de 2500 lei.

Ce se va întâmpla dat fiind exemplul special ce am ales?

Creditorul nostru nu va obţine din creanţa sa de cât 7500 lei. Cei 2500 lei datoriţi de eredele care prin ipoteză şi-a luat partea sa de succesie în timpul vieţei autorului său şi în momentul deschiderei acelei succesii se găseşte absolut insolvabil, vor fi perduţi de creditor, cu toate că se află în faţa unei succesiuni mai mult decât solvabilă.

În prezenţa unei astfel de situaţiuni, se poate oare să se mai găsească printre jurişti apărători ai menţinerii în dreptul nostru a principiului deviziunei datoriilor? Nu o credem.

In tot cazul asta e situaţia şi nici un mijloc existent în dreptul actual nu ne dă posibilitatea să rezolvăm conflictul de mai sus3.

Autorii au văzut de mult această situaţie, însă în loc să caute să obţie desfiinţarea răului prin suprimarea principiului diviziunii datoriilor au crezut că au dat soluţiune conflictului nostru prin diferite teorii emise de ei. Nu vom trece în revistă toţi autorii4 ne vom opri însă la singura teorie care avea mai mult de cât celalalte aparenţa, că rezolvă situaţia de mai sus.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*