Despre forma contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi consecinţele nerespectării acesteia

alexandra.caras/ August 31, 2020/ Articole, Articolul saptamanii, Parteneriate

Trebuie să fie încheiat în formă scrisă? Ce se întâmplă dacă am omis acest lucru? În cazul unui litigiu, pentru a dovedi existenţa lui, putem recurge la proba cu martori?
Plecând de la aceste întrebări, în continuare, ne-am propus să analizăm contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor din perspectiva formei în care ar trebui să fie încheiat.

Autor: Av. Andreea Ceauș

I. Ce este contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor?

Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor este o convenţie prin care autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite totalitatea sau o parte a drepturilor sale patrimoniale asupra unei opere către o altă persoană, de regulă, în schimbul unui preţ. 

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în continuare Legea nr. 8/1996, acesta trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise şi să menţioneze, pentru fiecare dintre acestea, modalităţile de utilizare, durata şi întinderea cesiunii, precum şi remuneraţia titularului dreptului de autor. Absenţa oricăreia dintre aceste prevederi dă dreptul părţii interesate de a cere rezilierea contractului (ref. la sancţiunea care ar trebui să intervină pentru lipsa condiţiilor de valabilitate a obiectului contractului şi a condiţiilor de valabilitate a obiectului obligaţiilor, în sensul că aceasta ar fi anularea, iar nu rezilierea contractului, a se vedea V. Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe şi drepturile sui-generis, Ed. C.H. Beck, 2016, p. 406) .


II. De ce se încheie un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor?

Principalul motiv al încheierii unui astfel de contract este reprezentat de nevoia autorului de a-şi valorifica drepturile pe care le are asupra creaţiei intelectuale. În fond, raţiunea care a stat la baza demersului creator a fost tocmai faptul că opera sa este destinată oamenilor.

Foarte frumos s-a reţinut în doctrină că „opera de creaţie intelectuală ar fi inutilă şi activitatea care i-a dat naştere lipsită de sens, dacă acea operă nu s-ar integra în patrimoniul social al acelei colectivităţi, îmbogăţindu-l. (…)Opera de creaţie intelectuală dobândeşte valoarea socială numai prin răspândirea ei.” [1]


III. Forma contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor

La art. 43 din Legea nr. 8/1996 se arată că: „Existența și conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect opere utilizate în presă.”

Aşadar, forma scrisă este cerută de legiuitor ad probationem, adică pentru dovedirea contractului.

Această cerinţă prezintă o deosebită importanţă întrucât sancţiunea care intervine pentru nerespectarea sa constă în imposibilitatea părţilor contractante de a dovedi existenţa şi conţinutul contractului  cu un alt mijloc de probă. [2]

Condiţia încheierii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor în scris reprezintă o formă de intervenţie din partea legiuitorului făcută cu scopul de a-l proteja pe autor.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 738 din 13 martie 2018 [3]:


Potrivit art. 42 prima teză din Legea nr. 8/1996, existenţa şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se poate dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, în conţinutul legii neexistând nicio dispoziţie care să prevadă posibilitatea derogării de la aceste prevederi exprese, tocmai în considerarea conştientizării importanţei încheierii unui astfel de act pentru apărarea drepturilor autorului.

Astfel, legea specială instituie încheierea contractului de cesiune numai în forma scrisă cerinţă ad probationem. Forma cerută ad probationem este obligatorie, iar sancţiunea constă în imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de probă.

Prin urmare, nu era admisibilă, potrivit legii, dovedirea încheierii contractului de cesiune a drepturilor de autor în vederea realizării unei opere derivate cinematografice cu martori, iar potrivit art. 329 C. pr. civ. nu era posibilă nici aplicarea prezumţiilor judecătoreşti în acelaşi sens, hotărârea instanţei de apel fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor ce reglementează admisibilitatea dovedirii cu prezumţii a unei anumite situaţii de fapt şi a prevederilor ce reglementează condiţiile pentru reţinerea unei prezumţii judecătoreşti.

Articolul a fost documentat de către Av. Andreea Ceauș prin intermediul platformei Sintact.ro.

[1.] A se vedea A. Ionaşcu, N. Comşa, M. Mureşan, apud. V. Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Vol. I. Dreptul de autor, drepturile conexe şi drepturile sui-generis, Ed. C.H. Beck, 2016, p. 392.

[2.] Pentru terţi, contractul este un simplu fapt juridic, motiv pentru care, aceştia pot dovedi existenţa şi conţinutul său prin orice mijloc de probă.

[3.] A se vedea Buletinul jurisprudenţei – Culegere de decizii pe anul 2018 – partea I, p. 297-310, link aici.

Notă: Dispoziţiile Legii nr. 8/1996 au fost avute în vedere astfel cum erau în vigoare la momentul pronunţării hotărârii. Legea nr. 8/1996 a fost publicată în M.Of. nr. 489 din 14 iunie 2018, iar conţinutul art. 42 la care se face referire în hotărâre se regăseşte în cuprinsul art. 43 din Lege.

Pentru consultarea textului integral al dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, accesează Sintact.ro

Dacă nu ai cont, solicită demo gratuit aici

Share this Post