Ne consolidăm poziția de lider

Ne concentram majoritatea investițiilor pe creșterea segmentelor din portofoliul nostru unde suntem lideri pe piață. Aceste poziții cum sunt Platformele Juridice, Solutiile Clinice și Serviciile Financiare și de Conformitate, oferă oportunități de extindere globală. Continuăm să dezvoltăm sectorul soluțiilor și al serviciilor digitale dedicate acestor segmente.

Livrăm soluții și perspective

Vom investi continuu în produsele și serviciile noastre astfel încât să livrăm soluții și perspective adaptate la nevoile profesionale ale clienților noștri, pentru ca aceștia să poată lua decizii dificile și să își sporească productivitatea. Investim în aplicații pentru telefoane mobile, servicii cloud și soluții integrate. Investiția în produse, incluzând cheltuielile de capital, este estimată la aproximativ 8 – 10 % din veniturile în anii următori.

Oferim eficiență

Vom continua să găsim modalități prin care să oferim eficiență în domenii cum sunt sourcing, tehnologie, imobiliare, procese organizaționale și canale de distribuție. Ca și până acum, aceste programe operaționale excelente vor oferi modalități de reducere a costurilor și astfel clienții vor putea realiza investiții în  creșteri de marjă, simultan cu scăderea costurilor.

Publicații tipărite

Publicarea produselor tipărite este o activitate cu tradiţie în istoria companiei Wolters Kluwer şi se află în tranziţie către mediul online. Publicațiile tipărite reprezintă aproximativ 20 % din veniturile totale în 2015.

Custom Software și servicii online

Acest domeniu de activitate al companiei este în creștere şi are un potențial extraordinar de dezvoltare. În 2014, aproximativ 80% din veniturile totale au fost realizate din produse și servicii online cu valoare şi profitabilitate ridicate.

Analiză de date

Există oportunități de a extrage valoare din cantitățile mari de date, considerate un produs derivat în domeniul serviciilor profesionale. Valorificate într-un mod responsabil și analizate inteligent, aceste date oferă statistici de valoare și direcții de urmat în procesul de luare a deciziilor corecte de către profesioniştii competitivi. Pentru noi, astăzi, acesta este un obiectiv important și o bază pentru oportunități de creștere viitoare.

Privire de ansamblu

Wolters Kluwer oferă profesioniștilor din domeniile juridic, financiar/fiscal și al sănătăţii posibilitatea de a deveni mai eficienți și mai competitivi. Venim în sprijinul tău cu informații, soluții software și servicii, menite să îți ofere cunoaştere, unelte inteligente de lucru și îndrumare în activitatea ta curentă.

Creăm valoare prin combinarea informației, expertizei și tehnologiei în soluțiile oferite profesioniştilor pentru îmbunătățirea calităţii muncii lor. Profesioniștii vin către noi ori de câte ori au nevoie de informație certificată și completă în activitatea lor.

Cei peste 175 de ani de istorie a companiei Wolters Kluwer acoperă multe regiuni geografice și arii de expertiză. Cifra de afaceri globală încorporează venituri din America de Nord (55%), Europa (37%) și țările emergente (8%).

4,3 miliarde EUR (2016)

19.000 în toată lumea

Juridic
Afaceri
Fiscal
Contabilitate
Financiar
Audit
Risc
Compliance și Sănătate

Peste 40 de țări din Europa, America de Nord, Asia Pacific și America Latină

Alphen aa​n den Rijn, Țările de Jos. Listat la bursa din Amsterdam

Astăzi, grupul consolidează la nivel mondial unele dintre cele mai reputate şi mai apreciate brand-uri de produse editoriale, servicii şi soluţii software pentru piaţa specialiştilor (LamyAspen PublisherCarl Heymanns VerlagLuchterhandCEDAMUTETIPSOA etc.).