GDPR – General Data Protection Regulation adoptat prin directiva UE are ca scop organizarea si eficientizarea protectiei datelor personale intr-un mod unitar, la nivel european, mult mai riguros decat o faceau in trecut reglementarile.

GDPR Compliance Software este un software românesc care ajută firmele la implementarea noului regulament european de protecţie a datelor.

Chiar și operatorii din sistemul privat cu mai puţin de 250 de angajaţi au obligaţia cartografierii prelucrărilor în cazurile în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile și libertăţile persoanelor vizate, în cazul în care prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date ori date cu caracter personal referitoare la condamnări penale și infracţiuni.

Wolters Kluwer GDPR Compliance Software reprezintă o soluție informatică actualizată, rapidă și eficientă, ce permite monitorizarea securității companiei tale printr-un proces automatizat.

Suntem aici sa te ajutam

Suntem o echipă unită, cu o vastă experiență in domeniul protecției datelor și oferim

clienților noștri servicii de cea mai bună calitate.

O solutie practica, bazata pe experienta noastra, concretizata in actiuni de intreprins stocate intr-o baza de date. Aplicatia este configurabila si va ajuta sa impementati rapid cerintele regulamentului si sa dovediti ca ati intreprins masurile adecvate pentru protejarea datelor pe care dvs. le prelucrati.

Ai nevoie de consultantă de business pentru implementarea regulilor GDPR 2019?

O solutie practica, bazata pe experienta noastra, concretizata in actiuni de intreprins stocate intr-o baza de date. Aplicatia este configurabila si va ajuta sa impementati rapid cerintele regulamentului si sa dovediti ca ati intreprins masurile adecvate pentru protejarea datelor pe care dvs. le prelucrati.

Cu ce se evidentiaza?

Monitorizare eficientă a prelucrării datelor cu caracter personal

Identificare promptă a vulnerabilităților și breșelor de securitate

Alertare cu privire la potențialele nereguli de prelucrare a datelor

Sistem integrat pentru administrarea unificata a arhivelor/ depozit unic pentru continut – stocare cautare si regasire, navigare si securitate, vizualizare, partajare, clasificare, metadata flexibile;

Sistem centralizat de administrare a inregistrarilor – gestionarea politicilor de pastrare a documentelor, nomenclator arhivistic, distrugere si actualizari controlate, audit avansat;

Cum să minimalizați costurile de inspecție

Un loc pentru a stoca toate documentele și informațiile

Pregătirea rapidă a rapoartelor și analizelor necesare în cadrul inspecției

Procedura internă pentru efectuarea de audituri interne continue pentru respectarea GDPR

Actualizarea permanentă a reglementărilor legale și a obligațiilor care decurg din acestea

Verificati conformitatea

Pastrati inregistrarile intr-un singur loc

Analizati datele

Respectarea noilor reglementari

Ai nevoie de ajutor în implementarea GDPR?

CE ESTE GDPR?

Regulamentul general privind protectia datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) este mai mult decat o noua casuta de bifat atunci cand vine vorba de conformitate. Implementarea corecta a sistemelor si proceselor solicitate de reglementare poate ajuta organizatiile sa defineasca si sa administreze riscurile si avantajele asociate procesarii datelor cu caracter personal, si sa obtina o eficienta superioara a afacerii. In UE, GDPR a devenit lege aplicabila statelor membre la 24 mai 2018.

In vederea realizarii conformitatii GDPR, GDPR Compliance Software ofera pachete de consultanta si audit, ce pot contine urmatoarele servicii:

  •  Informare si indrumare privind realizarea conformitatii GDPR
  •  Actiuni necesare a fi realizate in vederea conformitatii GDPR
  •  Audit privind securitatea datelor cu caracter personal
  •  Chestionar pentru evaluarea nivelului de securizare a datelor
  •  Analiza asupra echipamentelor hardware si a solutiilor software utilizate – recomandarea masurilor privind asigurarea securitatii datelor
  •  Recomandarea de solutii hardware si software pentru asigurarea unui nivel adecvat de securitate al datelor
  •  Recomandari privind actualizari ale aplicatiei GDPR Compliance Software in vederea asigurarii conformitatii GDPR
  •  Alinierea documentelor existente la cerintele impuse de regulamentul GDPR privind securitatea datelor (dupa caz)
  •  Implementarea solutiilor hardware si software rezultate in urma evaluarilor privind securitatea datelor

 

Interfata de administrare permite actualizarea bazei de date intr-un mod de acces controlat si gradual pe baza drepturilor alocate. 

Cat costa? Oferta este personalizata in functie de complexitatea activitatii dvs.

Livrarea se va face  in baza unui contract de prestari servicii unde vom stipula drepturile si obligatiile fiecarei parti.

 

Prevenirea și monitorizarea vulnerabilităților în contextul securității informațiilor sunt esențiale pentru orice companie care lucrează cu date și informații, în special în contextul creșterii atacurilor cibernetice.

 

Vorbim despre o aplicație de securitate completă, automatizată, ce duce la o reducere semnificativă a costurilor și a resurselor de timp, oferind performanțe avansate și instrumente de raportare și de monitorizare integrate.

 

Wolters Kluwer Soft Compliance GDPR pe piața locală și internațională reprezintă o soluție software actualizată, rapidă și eficientă, ce permite monitorizarea securității companiei printr-un proces automatizat.

 

Wolters Kluwer Soft Compliance GDPR 2019?

Ce modificari aduce GDPR

Implementarea GDPR incepand cu 25 mai 2018 aduce schimbari in ceea ce priveste colectarea datelor cu character personal.

 

Datele personale trebuie colectate in mod legal, in scopuri determinate si explicite si doar in conditiile in care persoana vizata si-a dat acceptul.

 

Iata cateva din masurile care au intrat in vigoare:

Consimtamant:

Cererea de acordare a consimtamantului trebuie sa fie inteligibilă, accesibilă, folosind un limbaj clar concis. Retragerea consimtamantului trebuie sa fie la fel de facila.

 

Prevederile pot influenta activitatile de marketing ale companiilor. Sintagma “navigand pe acest site esti de acord cu utilizarea cookie-urilor” nu va fi suficienta iar salvarea log-urilor va fi necesara pentru a demonstra consimtamantul.

Transparenta

Datele nu pot fi folosite in alt scop decat cel agreat de utilizator.

Operatorul de date trebuie sa poata pune la dispozitia utilizatorlui o copie a datelor cu caracter personal intr-un format electronic care sa cuprinda:

 

  • bazele de date in care se afla inscris
  • ce date au fost colectate
  • scopul colectarii datelor
  • perioada de stocare

Protectia datelor

Operatorii trebuie sa asigure confidentialitatea si protectias datelor iar daca exista un risc pentru drepturile si libertatile persoanelor, acesta  trebuie comunicat utilizatorului in 72 de ore de la prima constatare.

Dreptul de “a fi uitat “

Utilizatorul are dreptul de a solicita ștergerea datelor total/parțial din baza de date. Stergerea include atat datele care nu mai sunt relevante in scopul pentru care au fost colectate sau in cazul in care persoanele isi retrag consimtamantul.

Acoperire

GDPR  se aplica tuturor companiilor si agentiilor din Uniunea Europeana (indiferent daca procesarea datelor are loc in UE sau nu) dar si operatorilor non-UE, in cazul in care persoana vizata este UE iar scopul este oferirea de bunuri sau servicii cetatenilor UE, chiar daca nu se realizeaza o plata, si monitorizarea comportamentului cetatenilor UE.

 

Wolters Kluwer Soft Compliance GDPR

PENTRU ASIGURAREA CONFORMITATII CU REGULAMENTUL EUROPEAN PRIVIND DATELE PERSONALE (GDPR)