Inovații legislative: repunerea în termenul de formulare a căii de atac din oficiu. Cum se aplică noua reglementare?

alexandra.caras/ December 11, 2019/ Articole, Articolul saptamanii

Modificările aduse de Legea nr. 310/2018 Codului de procedură civilă nu sunt lipsite de surprize: repunerea din oficiu în termenul de formulare a căii de atac este o premieră potrivit Dlui. Lector univ. dr. Liviu Alexandru Viorel: «Prin adăugarea tezei secunde [la art. 457 alin. (2) C. pr. civ. – N.R.] – o mutare ingenioasă a legiuitorului – se consacră în premieră un caz de repunere în termen din oficiu; o idee seducătoare care „dinamitează” viziunea rigidă, tradițională a atașării disponibilității procesuale repunerii în termen, de care cu greu ne vom dezbăra și despre care ar trebui să se discute eminamente în termeni elogioși.”»

În articolul său din revista Pandectele Române nr. 3/2019, editată de Wolters Kluwer România, Dl. Liviu-Alexandru Viorel analizează condițiile de aplicare a noului art. 457 alin. (2):

Compararea reglementărilor: Art. 457 alin. (2) din reglementările succesive față în față

Textul inițial

Textul actual

Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauză de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitată cu respectarea indicației greșite a instanței.

Care sunt condițiile repunerii în termen?

Potrivit autorului, pentru ca repunerea în termen prevăzută de dispozițiile art. 457 alin. (2) teza finală Noul C. pr. civ. să opereze este necesară întrunirea cumulativă a cinci condiții:

1. Partea în cauză să fi exercitat calea de atac

«Condiția sine-qua-non cu rol de premisă fundamentală pentru aplicarea textului nou introdus este ca partea să fi formulat calea de atac. În măsura în care partea nu a formulat calea de atac, aceasta nu poate „visa” la o repunere în termen tocmai pentru că textul se referă la o cale de atac „exercitată”»

2. Să existe o mențiune cu privire la termenul de exercitare a căii de atac

«Necesitatea existenței unei indicații vizând termenul de exercitare a căii de atac în dispozitivul hotărârii atacate este mai mult decât o condiție de aplicare a beneficiului legal nou introdus: este o premisă esențială de aplicare a textului ce decurge dintr-o interpretare gramaticală.

În absența unei mențiuni, partea nu ar avea cum să promoveze calea de atac „cu respectarea indicației greșite a instanței” (care indicație?).»

3. Mențiunea să fie eronată

«Indicația trebuie să fie incorectă, adică diferită de cea aplicabilă cauzei.

În măsura în care mențiunea judecătorului ar fi corectă, însă partea ar formula calea de atac în interiorul unui termen mai mare (decât cel indicat de judecător și prevăzut de lege), textul devine inaplicabil pentru bunul motiv că indicația judiciară nu este greșită.

Însă simpla indicare greșită a termenului nu este suficientă pentru a se dispune repunerea în termen din oficiu; pentru aceasta mai este necesar ca termenul să fie mai mic decât cel indicat și partea să fi respectat prescripțiile instanței a cărei hotărâre se atacă.»

4. Termenul legal să fie mai mic decât cel indicat

«Termenul legal aplicabil cauzei trebuie să fie inferior celui judiciar (adică celui indicat în dispozitivul hotărârii atacate).

O discuție ar merita făcută pentru situația în care termenul legal ar fi în realitate mai mare decât cel indicat de judecător; în acest caz, pentru o prezumptibilă aplicare a textului de lege, partea ar trebui să formuleze calea de atac în termenul mai mic indicat de judecător; singura vătămare ce ar putea fi invocată ar fi aceea că partea a fost silită să formuleze într-un termen mai mic calea de atac; însă, în acest caz, dispoziția nou introdusă este inaplicabilă pentru că nu se pune problema unei repuneri în termen, ci, eventual, de acordare a unei extensii temporale, neacoperită de acest text de lege; în acest caz, partea poate formula calea de atac în interiorul termenului prevăzut de lege fără a fi necesar să apeleze la remediul repunerii în termen.»

5. Partea să fi respectat termenul indicat de judecător

«Textul impune părții să urmeze indicația greșită a instanței pentru a i se aplica remediul nou introdus.

Rămân consecvent tezei exprimate în contextul propunerii avansate de completare a art. 457 Noul C. pr. civ. – devenită acum normă procedurală – în sensul că textul nu s-ar putea aplica în măsura în care termenul indicat de judecător ar fi cel prevăzut de lege, însă partea a promovat calea de atac cu depășirea sa, socotind – chiar cu bună-credință – că ar fi aplicabil un alt termen având o durată superioară. Această soluție este aplicabilă și în actuala conjunctură legislativă.»

Pentru o analiză detaliată a trei modificări legislative aduse de Legea nr. 310/2018 Codului de procedură civilă recomandăm articolul Prima zi de înfățișare reloaded? Comunicarea actelor de procedură prin fax și e-mail, un instrument cu adevărat modern? Repunerea în termenul de formulare a căii de atac din oficiu, o inovație necesară?, autor Liviu Alexandru Viorel, Pandectele Române nr. 3/2019.

Precizăm că referitor la subiectul repunerii în termen autorul analizează în detaliu, aspecte importante ce completează condițiile expuse mai sus:

  • Istoricul reglementării și remediile anterioare
  • Trăsăturile definitorii ale mecanismului nou introdus
  • Sfera de aplicare (tipul termenelor, hotărârile judecătorești, etc)
  • Aplicabilitatea în timp în cazul cererilor de validare a popririi
  • Criticile la adresa reglementării

Articol semnat de Crăciun Alina, coordonator editorial Wolters Kluwer România

Share this Post