Logotipul „100% RASĂ AUTOHTONĂ” pentru produsele de origine animală din România

alexandra.caras/ September 7, 2020/ Articole, Articolul saptamanii, Parteneriate

În data de 27 august 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 190/2020 privind utilizarea voluntară a logotipului 100% rasă autohtonă pentru produsele de origine animală din România, denumită în continuare Legea nr. 190/2020”, în vederea susţinerii fondului genetic al raselor şi menţinerii diversităţii genetice a populaţiilor de animale.

Autor: Av. Andreea Ceauş

I. Ce înseamnă „100% RASĂ AUTOHTONĂ?

Conform art. 3 lit. k) din Legea nr. 190/2020, rasa este o populaţie de animale, izolată reproductiv, cu un fond de gene comun, suficient de omogenă pentru a fi considerată diferită de celelalte animale din aceeaşi specie de către unul sau mai multe grupuri de crescători, care au convenit să înscrie animalele în cauză în registre genealogice, cu detalierea ascendenţilor lor cunoscuţi, în scopul reproducerii caracteristicilor moştenite ale acestora prin reproducţie, schimb şi selecţie în cadrul unui program de ameliorare.

Același act normativ ne oferă o definiție și pentru noțiunea de rasă autohtonă”: acea populaţie de animale a cărei formare ca rasă a avut loc în condiţiile geoclimatice specifice ţării de origine şi a cărei creştere a avut tradiţie îndelungată în timp (art. 3 lit. l) din Legea. 190/2020).

Logotipul 100% RASĂ AUTOHTONĂ reprezintă marca rasei din specie conform Listei raselor autohtone din România, prevăzută în anexa nr. 1 a Legii nr. 190/2020.


II. La ce ajută utilizarea voluntară a logotipului „100% RASĂ AUTOHTONĂ?

Pe de o parte, scopul reglementării utilizării voluntare a logotipului 100% RASĂ AUTOHTONĂ pentru produsele de origine animală din România este de îmbunătăţire a producţiei şi a comercializării produselor provenite de la animale care aparţin raselor autohtone din speciile de interes zootehnic (art. 2 din Legea nr. 190/2020).

Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și în Expunerea de motive a acestui act normativ [1], consumatorii au dreptul la o mai bună informare cu privire la originea produselor pe care le consumă, fapt ce recomandă stabilirea unei identificări  specifice prin intermediul unui logotip pentru produsele provenite de la animale din rasele autohtone.


III. Cine sunt beneficiarii și care sunt criteriile de eligibilitate?

Beneficiarii logotipului 100% RASĂ AUTOHTONĂ sunt producătorii agricoli, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, precum şi cooperativele agricole, și în conformitate cu cerinţele entităţilor responsabile de rase privind îndeplinirea regulilor stabilite prin caietul de sarcini, înscrişi în programul naţional.

Solicitanţii logotipului 100% RASĂ AUTOHTONĂ sunt entitățile responsabile de rase, prin entitate”  înțelegând orice formă asociativă, legal constituită, ai cărei membri deţin animale sau alte specii de interes zootehnic înregistrate în Registrul agricol şi/sau în altă bază de date naţională, recunoscută de către ANZ (art. 3 lit. c) din Legea nr. 190/2020). Fiecare entitate va întocmi un caiet de sarcini, adică un set de condiţii necesare pentru utilizarea logotipului 100% rasă autohtonă, care va fi aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

Pentru a putea utiliza logotipul 100% RASĂ AUTOHTONĂ”, beneficiarul  trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) deţine animale de rasă încadrate în una dintre rasele incluse în Lista raselor autohtone din România, prevăzută în anexa nr. 1, conform deciziei emise de Agenţia Naţională pentru Zootehnie Prof. dr. G. K. Constantinescu (ANZ);

b) animalele sunt înscrise în registrul genealogic al rasei sau în cazul altor specii de interes zootehnic care se regăsesc în evidenţele zootehnice;

c) înfiinţează şi conduce evidenţele primare în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al registrului genealogic; [2]

d) se obligă prin angajament scris să aplice logotipul distribuit de entitate numai pentru produsele care provin de la animale din rase autohtone.

De asemenea, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 190/2020, crescătorul de animale are și următoarele obligații:

a) este membru al entităţii crescătorilor pentru rasa autohtonă de animale pentru care solicită cod unic de identificare, prin cererea prevăzută în anexa nr. 5;

b) se obligă să menţină numărul de animale adulte de reproducţie, precum şi descendenţii necesari pentru înlocuirea acestora până la ieşirea rasei din pericolul de abandon;

c) organizează reproducţia în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al registrului genealogic;

d) înfiinţează şi conduce evidenţele primare în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare al registrului genealogic;

e) ţine un registru de evidenţă în exploataţia proprie şi raportează entităţii toate informaţiile solicitate de aceasta conform caietului de sarcini.


IV. Cum se va utiliza logotipul 100% RASĂ AUTOHTONĂ?

Pentru campanii și promoții se va utiliza o imagine generală pentru toate rasele autohtone (Anexa nr.3, a.1. Logotip general; acest model nu se utilizează la etichetarea produselor de origine animală). Logotipul general are în mod obligatoriu culoarea neagră.

Pentru etichetarea produselor de origine animală dintr-o specie a rasei autohtone, avem alte 10 imagini (Anexa nr. 3, a.2. Logotip al speciei; acest model se aplică pe produse, putând fi însoţit de denumirea rasei autohtone). Logotipul speciei este reprezentat de o anumită culoare, care o identifică şi o distinge de restul speciilor.

Aplicarea culorii pe logotipul speciei se poate realiza în două variante:

a) versiunea monocromatică; logotipul va avea aceeaşi culoare; se poate utiliza cu condiţia ca logotipul speciei să poată fi identificat corect pe fondul grafic pe care este inclus.

b) versiunea bicromatică; marca poate fi utilizată având culoarea aferentă în partea centrală, iar inelul pe care apare scris 100% RASĂ AUTOHTONĂ poate fi de culoare neagră; această variantă se utilizează pentru a evidenţia logotipul speciei pe un fond de culoare similară.

 

  1. Lista raselor autohtone din România (Anexa nr. 1 a Legii nr. 190/2020)
  2. SPECIA TAURINE: Rasa Bălţată Românească; Rasa Bălţată cu negru Românească; Rasa Brună; Rasa Sură de Stepă; Rasa Pinzgău de Transilvania
  3. SPECIA BUBALINE: Rasa Bivolul românesc
  4. SPECIA OVINE: Rasa Ţurcană; Rasa Ţigaie; Rasa Oaia Cap Negru de Teleorman; Rasa Raţca (Valahă cu coarne în tirbuşon); Rasa Karakul de Botoşani; Rasa Merinos de Suseni; Rasa Merinos Transilvănean; Rasa Merinos de Cluj; Rasa Merinos de Palas; Rasa Ţigaie – varietatea ruginie; Rasa de lapte Palas; Rasa de carne Palas
  5. SPECIA CAPRINE: Rasa Carpatina; Rasa Alba de Banat
  6. SPECIA ECVIDEE: Rasa Huţul; Rasa Lipiţan; Rasa Semigreul românesc; Rasa Gidra; Rasa Shagya Arabă; Rasa Nonius
  7. SPECIA PORCINE: Rasa Bazna; Rasa Mangaliţa
  8. SPECIA GALINACEE: Rasa Gât-Golaş de Transilvania
  9. SPECIA ALBINE: Rasa Apis mellifera carpatica
  10. SPECIA VIERMI DE MĂTASE: Rasa Bombyx mori
  11. SPECIA LEPORIDE
  12. SPECIA de PEŞTI CRAP (Cyprinus Carpio): Rasa Frăsinet; Rasa Ineu; Rasa Podu-Iloaiei; Rasa Brateş; Rasa Auriu de Deltă; Rasa Topless de Larga Jijia; Rasa Salonta; Rasa Dumbrava – Sibiu; Rasa Seleuş.

V. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 190/2020 vor fi elaborate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 190/2020, acestea urmând să fie aprobate prin hotărâre de Guvern.

[1] Pentru a observa întreg procesul legislativ, puteți accesa acest link.

[2] Contrar dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Republicată, acest criteriu de eligibilitate apare și la art. 6 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 190/2020, însă prevăzut ca fiind o obligație pentru crescătorul de animale.

Articolul a fost documentat de către Av. Andreea Ceauș prin intermediul platformei Sintact.ro.

Pentru consultarea textului integral al dispoziţiilor Legii nr. 190/2020, accesează Sintact.ro
Dacă nu ai cont, solicită demo gratuit aici

Share this Post