Protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului de intreprinderi, unitati sau parti ale acestora

 

Autor(i): VLASCEANU Ana-Maria
Editura: Universul Juridic 

Prin acest volum, prezentam, pentru prima oara in literatura juridica romaneasca, o analiza teoretica extinsa si riguros orientata spre practica judiciara a protectiei drepturilor salariatilor in cazul transferului de intreprindere.

 

Aflata la intersectia dreptului muncii cu dreptul comercial, institutia juridica a transferului de intreprindere este, comparativ cu alte institutii juridice, una foarte tanara, devenind actuala in urma cu circa o jumatate de secol, odata cu multiplicarea tranzactiilor comerciale. Asa fiind, necesitatea asigurarii protectiei drepturilor salariatilor afectati de aceste tranzactii a devenit tot mai presanta in vederea asigurarii functionarii optime a pietei muncii. In asemenea conditii, aria de reglementare a institutiei juridice a transferului de intreprindere a ajuns sa fie in continua expansiune. In prezent, conform unor estimari curente, reprezinta peste 40% din ansamblul transferurilor de afaceri. Mai mult, neaplicarea riguroasa a prevederilor care reglementeaza aceasta materie este asociata cu costuri economice si sociale semnificative.

Pe aceste temeiuri, documentarea juridica in domeniul protectiei drepturilor salariatilor in cazul transferului de intreprinderi a devenit imperativa pentru tot mai multi teoreticieni si practicieni ai dreptului, pentru studentii, masteranzii sau doctoranzii in stiinte juridice, dar si pentru antreprenorii care se implica in tranzactii ce se circumscriu conceptului de transfer de intreprindere.

 

Prin lucrarea de fata se prezinta fiecaruia dintre acestia oportunitatea de a lua cunostinta de norme juridice europene si nationale din domeniu si de a se initia in analiza juridica a celei mai actuale sinteze jurisprudentiale in materie.