Rolul constituţiilor naţionale în dreptul Uniunii Europene. De la valori comune la încredere reciprocă şi dialog constructiv*

Ionut tirdel lege 5/ November 8, 2018/ 1 Reviste/ 0 comments

* Discursul, intitulat “The role of national constitutions in EU Law. From shared values to mutual trust and constructive dialogue”, a fost rostit cu ocazia manifestării “Ziua Constituţiei” organizată de Curtea Constituţională a Republicii Slovenia, la Ljubljana, la 21 decembrie 2017, şi se poate consulta pe site-ul acelei curţi constituţionale (http://www.us-rs.si). Textul a fost tradus cu acordul autorului său, căruia colegiul de redacţie al R.R.D.E. îi mulţumeşte. [Traducere de Mihai Banu.]

Koen LENAERTS**

** Preşedinte al Curţii Europene de Justiţie, profesor de dreptul Uniunii Europene, Universitatea din Louvain. Toate părerile exprimate aici aparţin autorului.

ABSTRACT

The present text explores various aspects of the dynamic relationship between national constitutions and constitutionalism on the one hand, and European Union law on the other hand, having as a starting point of the reasoning the fact that national constitutions are fundamental, and indeed indispensable, in a Union between States. It is flawed to oppose national constitutionalism to the emergence and development of the EU legal – and even constitutional – order. The reality is quite different: national constitutions and the EU legal order complement one another and they are therefore perfectly – although not unconditionally – capable of coexistence and harmonious development.

Keywords: national constitutions; common constitutional traditions; Court of Justice of the European Union

REZUMAT

Textul de faţă explorează varii aspecte ale raporturilor dinamice între constituţiile naţionale şi constituţionalismul naţional, pe de o parte, şi dreptul Uniunii Europene, pe de altă parte, având ca punct de pornire al argumentaţiei faptul că, într-o Uniune între state, constituţiile naţionale sunt fundamentale şi, într-adevăr, indispensabile. Este eronat să se opună constituţionalismul naţional apariţiei şi dezvoltării ordinii juridice – şi chiar constituţionale – a UE. Realitatea este foarte diferită: constituţiile naţionale şi ordinea juridică a UE se completează reciproc şi, prin urmare, sunt perfect – deşi nu în mod necondiţionat – capabile de coexistenţă şi de dezvoltare armonioasă.

Cuvinte-cheie: constituţii naţionale; tradiţii constituţionale comune; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Doamnelor şi domnilor,

Dragi colegi,

Este o mare onoare să susţin acest discurs introductiv cu ocazia Zilei Constituţiei Republicii Slovenia. Sunt deosebit de bucuros să mă aflu astăzi aici pentru aniversarea momentului istoric pe care l-a parcurs această ţară atunci când a fost adoptată prima sa Constituţie, în calitate de stat independent, la 23 decembrie 1991. Importanţa acestui eveniment nu poate fi trecută cu vederea şi, pentru mine, este o plăcere adevărată să marchez cu dumneavoastră cea de-a douăzeci şi şasea aniversare, nu doar în calitate de preşedinte al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar – mai ales – în calitate de specialist în drept constituţional şi internaţional, angajat pentru democraţie, justiţie şi stat de drept.

În cursul acestui discurs, aş dori să explorez cu dumneavoastră varii aspecte ale raporturilor dinamice între constituţiile naţionale şi constituţionalismul naţional, pe de o parte, şi dreptul Uniunii Europene (“UE”), pe de altă parte.

Punctul de pornire al argumentaţiei mele este simplu: constituţiile naţionale sunt fundamentale şi, într-adevăr, indispensabile într-o Uniune între state. Regulile constituţionale ale statelor membre au pertinenţă vădită în etapa fondatoare, în măsura în care existenţa ca atare a UE decurge dintr-un acord internaţional încheiat între “înalte părţi contractante”. Astfel, în temeiul art. 54 TUE şi 357 TFEU, consimţământul statelor membre de a fi ţinute prin tratate depinde de ratificarea “în conformitate cu normele lor constituţionale”; aceeaşi condiţie se aplică amendamentelor la tratate1.

Rolul constituţiilor naţionale în dreptul UE nu se opreşte totuşi aici. Precum voi ilustra cu exemple din tratate şi jurisprudenţă, este eronat să se opună constituţionalismul naţional apariţiei şi dezvoltării ordinii juridice – şi chiar constituţionale – a UE. Realitatea este foarte diferită: constituţiile naţionale şi ordinea juridică a UE se completează reciproc şi, prin urmare, sunt perfect – deşi nu în mod necondiţionat – capabile de coexistenţă şi de dezvoltare armonioasă.

Potrivit art. 2 TUE, “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului”2. Semnificativ, dispoziţia respectivă specifică faptul că “[a]ceste valori sunt comune statelor membre [… ]”. Precum o percep eu, aceasta este o referinţă implicită – deşi neîndoielnică – la tradiţiile constituţionale ale statelor membre. Astfel, deşi constituţiile statelor membre diferă în multe privinţe (inclusiv în acea chestiune esenţială a formei de guvernare: monarhie constituţională sau republică), se poate presupune cu certitudine că ele toate împărtăşesc valori comune care fac posibilă integrarea politică şi juridică a continentului european. Din art. 2 TUE rezultă clar că Uniunea Europeană se întemeiază în mod ferm pe aceste tradiţii constituţionale comune statelor sale membre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*