Art. 60: Regimul juridic al coparticipării procesuale

Alexandra.caras/ January 29, 2019/ 2019 procedura civila

Sintact.ro

CARTEA I: Dispoziţii generale
TITLUL II: Participanţii la procesul civil
CAPITOLUL II: Părţile
SECŢIUNEA 2: Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte
Art. 60: Regimul juridic al coparticipării procesuale

(1) Actele de procedură, apărările şi concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu le pot profita celorlalţi şi nici nu îi pot prejudicia.
(2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor ori pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile.
(3) Reclamanţii sau pârâţii care nu s-au înfăţişat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen vor continua totuşi să fie citaţi, dacă, potrivit legii, nu au termenul în cunoştinţă. Dispoziţiile art. 202 sunt aplicabile.

Share this Post